luni, 31 ianuarie 2011

Umbra lu’ Ghiţă la Cluj. Napoca - de Edit Szegedi


Blogul nostru are din nou plăcerea de a găzdui un text al doamnei profesoare Edit Szegedi, publicat in Allgemeine Deutsche Zeitung fuer Rumaenien, în februarie 2009 (ocazia a reprezentat-o alegerile pentru primarul Clujului dupa plecarea lui Boc la Bucuresti).

Decizia lui Gheorghe Funar de a se retrage din cursa pentru primăria Clujului a fost una dintre puţinele ştiri pozitive ale anului 2009. Probabil a tras învătămintele necesare din rezultatul slab al alegerilor locale din 2004 şi din dezastrul din 2008 şi anume, că doar o parte infimă a clujenilor îl mai vrea.
Totuşi, ne putem întreba dacă Era Funar a fost depăşită definitiv. Nu. Era Funar nu este depăşită, pentru că Funar este mai mult decât o persoană. El este o stare şi o atitudine. Funar nu este un ultranaţionalist cu derapaje mentale şi expectoraţii verbale. El nu este doar favoritul lumpenproletariatului clujean care încearcă să-şi defuleze dezrădăcinarea şi înstrăinarea prin atitudini patriotarde şi ură naţională. Funar este de găsit şi în înălţimile eterice ale intelighenţiei clujene.

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Bonţida Jazz Project



Clujul are o oarece faimă în rândul tinerilor din ţară, fiind perceput ca un oraş boem, activ pe plan artistic, mai apropiat decât alte oraşe de Occident, în care proaspătul student din anul I, venit din cine stie ce colţ de ţară, îşi înalţă cu speranţă privirile spre bucata de cer transilvan. Dar, odată cu coborârea privirilor din cer, ne izbim, ca nivel altitudinal, de cuşma lui Iancu sau de sabia lui Mihai, iar ca nivel cultural, de o relativă ariditate, plafonare şi lipsă de entuziasm. Şi asta cel mai mult poate în ceea ce priveşte jazzul. Problema este prezentă la toate nivelurile: Academia de muzică Gheorghe Dima nu are profesori specializaţi şi o secţie de jazz pentru studenţii săi. Astfel, trupele studenţeşti de jazz, dacă există, depăşesc rareori un nivel mediu în interpretarea aproape exclusivă a repertoriului canonic de jazz (asta ca să nu mai vorbesc de creativitate sau experiment). În acest caz, patronii de localuri nu vor promova foarte des formaţiile de jazz, iar dacă o fac, este doar pentru că trupa respectivă fie nu se poate desprinde dintr-un manierism dulceag şi insipid, fie este deja un nume consacrat care va atrage un public snob dar dispus să plătească. Concertele unor artişti consacraţi sunt aproape inexistente, iar singurul festival dedicat acestui gen de muzică se subţiază de la an la an.

Karl Löwith, Istorie şi mântuire


Karl Löwith, Meaning in History. The Theological Implications of the Philosophy of History, University of Chicago Press, Chicago, Illinois, USA, 1949, 267 p. ( în româneşte de Alex Moldovan şi George State, Istorie şi mântuire. Implicaţiile teologice ale filosofiei istoriei, Ed. Tact, Cluj, 2010, 290 p.)
Apărută în 1949, cartea de faţă a fost tradusă în limba română abia anul trecut, în pofida dezbaterilor provocate în mediile culturale occidentale şi a notorietăţii teoriei sale despre secularizare. Autorul, un evreu german, fost student al lui Heidegger, a părăsit apăsătoarea Germanie nazistă, reîntorcându-se abia în 1952 pentru a preda filosofia la Heidlberg, locul în care s-a şi stins din viaţă.
Reprezentând la vremea apariţiei formularea scrisă a unui consens existent în privinţa secularizării, în viziunea filosofului Hans Blumenberg, cartea apărea atât ca o închidere a unei probleme, cât şi ca o deschidere spre re-analizare şi critică a fundamentelor modernităţii, în viziunea altor gânditori. Pentru a putea avea o imagine sumară asupra „deschiderii” operate, amintesc două titluri majore care au avut de-a face cu cartea de faţă (şi cu teoriile lui Löwith în general): Die Legitimität der Neuzeit (1966) şi mai recenta La Querelle de la sécularisation, de Hegel à Blumenberg (2002) a filosofului francez Jean-Claude Monod.

miercuri, 26 ianuarie 2011

Coborârea de pe cruce - de Ioana Manta Cosma


Florina Ilis, „Coborârea de pe cruce”, Roman, Ediţia a II-a, revăzută. Ed. Cartea Românească, 2006, 461 p.
M-a ispitit cu geniu
Aş începe ambiţios, ca într-o reclamă la televizor, ca din spatele unei tarabe unde încerc sa îmi vând marfa. Iată-mă intrând în joc. E şi o dimensiune confesivă aici - am surâs când am citit prezentarea autoarei făcută de ediţia a II-a a romanului „Coborârea de pe cruce”. Poate şi cititorul meu o să se destindă la lectura de propagandă. Cumpăraţi cartea, autoarea este în top: „În anul 2006, Florina Ilis este singura scriitoare prezentă în Top 100 de femei de succes.” Succes în viaţa spirituală, fireşte. Succes, prin puterea creatoare, prin puterea de reprezentare a unor lumi atât de complexe. O prezentare asemănătoare ar propune lectura romanului pentru simplul fapt că autoarea lui este o bibliotecară, o clujeancă, o cetăţeancă fruntaşă.
Ne ispiteşte cu geniu. Să ne îndreptăm spre miezul lucrurilor, lumea romanului, care nu este şi a noastră; şi nu e nici măcar în top. O frază care se repetă obsesiv la protagonistul cărţii este cea pe care am parafrazat-o, „Te ispitesc cu geniu”. Sintagma sintetizează destinul lui Theo, un tânăr artist, luptător viteaz contra propriei lui mândrii, ispitit de formaţia şi sensibilitatea lui de artist, sfidează canoanele picturii de biserică. Mai multe cuvinte ar descrie actul creator al frescelor: ispită, luptă interioară, sacrificiu, pact (faustic). Un ochi se închide, altul se deschide în interior, ar suna o expresie eminesciană asupra ochiului interior.

Tristeţile unui preşedinte din ce în ce mai contestat - deJan Manta, prof. în mediul rural, şi Un Ionescu


Sunt un preşedinte trist. Am şi motive. Pe lângă disputele surdo-mute între membrii mei de cabinet au început şi atacurile, timide deocamdată, la adresa unicului lor preşedinte. Nemulţumirile cresc şi asta o simt auditiv, vizual şi olfactiv oriunde merg. Oamenii mă fluieră şi-mi cer demisia. Imposibil. Nerecunoscătorii mei alegători au uitat câte am facut eu pentru noi.
Mai mult de atât, zilele trecute, MISI-ul filialei (Micul şi Inocentul Serviciu de Informaţii), activ chiar şi în vreme de criză, a intrat în posesia unui articol bine ticluit şi curajos ţintit către vârful conducerii, referitor la modalitatea în care gastronomia este pusă în slujba dezvoltării personale a individului.

duminică, 23 ianuarie 2011

INTERVIURI BONŢIDENE II - Conf. univ. dr. Edit Szegedi, partea a II-a "Naţionalismul este provincialism cu pretenţie de universalism"

Vă prezentăm ultima parte a celui de-al doilea interviu bonţidean în speranţa că suspansul şi emoţia nu au făcut decât să sporească curiozitatea şi dorinţa de înfruptare din delicatesele oferite cu generozitate de aşezământul nostru.
Rep. : Ce mize credeţi că are studierea şi scrierea istoriei, astăzi?
Edit Szegedi: - Situaţia istoriei este complicată: pe de o parte asistăm la folclorizarea istoriei – bună pentru industria turismului, a filmului, pentru cuvântările politicienilor sub forme trivializate şi clişeizate -, pe de altă parte cercetarea istoriei este mai diferenţiată ca niciodată. Însă rezultatele cercetării istorice nu prea ajung la societate. Presa, chiar şi cea de bună calitate, se foloseşte mai degrabă de clişee, decât de rezultatele, adesea iconoclaste, ale cercetării istoriei.
Cercetarea şi scrierea istoriei au miză politică, însă în sensul participării la vieţa polis-ului, nu în cel al politicii unui partid sau de instrumentalizare politică. Dacă cercetarea istorică doreşte să mai fie relevantă politic şi civic – adică să-şi aibă locul cuvenit în civitas – atunci trebuie să-şi păstreze integritatea şi să nu se lase instrumentalizată, chiar şi cu preţul unei vizibilităţi mai reduse a autorului şi/sau a operei.
Un trecut nedigerat, ignorat, cosmetizat se răzbună. Nu în sensul „repetării trecutului”, cel puţin nu în sensul simplist, ci în moduri mai mult sau mai puţin subtile, ca de exemplu crize identitare, comportament electoral aberant, zvâcniri resentimentare. Ca să nu mai vorbim de decizii la toate nivelele administraţiei – pentru a nu aminti decât Clujul postdecembrist, maltratat de administraţii care habar n-au avut şi n-au în continuare de istoria complicată a oraşului şi care, crezând că reprezintă avangarda urbanismului în România, de fapt au rămas tot la nivelul lui Hausmann şi nu mă refer la aspectul constructiv al hausmanizării.

MITUL STATULUI - de Felician Velimirovici

Preşedintele filialei Haşdeu şi lider al organizaţiei Bonţida Uber Alles - grupare paracritică şi paraistoriografică, care se ocupă de subversiuni istoriografice, sabotarea ideologiilor şi atentate cu pompă academică asupra certitudinilor ştiinţifice şi asupra "adevărurilor istorice" - dl. Felician Velimirovici, cunoscut kamikaze al deconstructivismului şi relativismului, militant împotriva abuzului de istorie şi de titluri academice, propune cu stăruinţă: MAREA DEMISTIFICARE!
Ernst Cassirer, The Myth of the State, New Haven, Yale University Press, 1946, 303 p. (în româneşte de Mihaela Sadovschi, Mitul statului, Iaşi, Editura Institutul European, 2001, prefaţă de Ovidiu Trăsnea, 368 p.)
Dacă secolul XX va fi definit probabil în galeria secolelor de nume precum Kolîma sau Auschwitz – după părerea istoricului francez René Rémond, sau „secolul extremelor” după opinia confratelui său britanic Eric Hobsbawm – interogaţia care a stat la baza demersului filosofului şi istoricului german de origine israeliană Ernst Cassirer, autoexilat din Germania în 1933, este direct legată de fenomenul totalitar german, specific acestui secol şi unic în istoria universală, şi pare a fi fost următoarea: „cum a fost cu putinţă ascensiunea gândirii mitice şi victoria ei asupra raţiunii”?

miercuri, 19 ianuarie 2011

Cartea care se cere recitită - de Ioana Manta Cosma


Reinhardt Koselleck, „Conceptele şi istoriile lor. Semantica şi pragmatica limbajului social-politic”, cu două contribuţii ale lui Ulrike Spree şi Willibald Steinmetz, traducere din limba germană de Gabriel H. Decuble şi Mari Oruz. Coordonarea şi unificarea traducerii Gabriel H. Decuble, Ed. Art, Bucureşti, 2009.


Sunt cărţi ce se cer recitite, ce devin o referinţă în domeniu şi pretind o revenire constantă la textul lor. Sunt cărţi a căror complexitate te determină să te reîntorci cu fidelitate la ele, cărţi revoluţionare, cu autoritate, prea profunde pentru a le putea cuprinde dintr-un prim contact. „Relectura (...) funcţionează mai ales în cazul textelor nonliterare greu accesibile sau al textelor literare cu încărcătură simbolică, cele care, prin definiţie, au întotdeauna de spus mai mult decât poate sesiza cititorul într-o primă lectură.” (Paul Cornea, „Interpretare şi raţionalitate”, p. 77)
Este cazul şi traducerii de faţă a cărţii „Conceptele şi istoriile lor ”, a lui Reinhardt Koselleck, apărute la editura Art, în 1999. Nu numai metoda comparatistă (prin exemple din spaţiul francez, englez şi german) şi perspectiva pluridisciplinară (tratând domenii ca istorie, politică, sociologie, drept constituţional) fac un studiu complex. Este vorba şi de domeniul nou în care se situează cercetarea – istoria conceptuală.

marți, 18 ianuarie 2011

„Concerte la Biserica Neagră”


Din seria recomandărilor bonţidene, anunţăm intrarea în cinematografe începând cu 21 ianuarie a ultimei producţii a regizorului Radu Gabrea:„Două lumi în muzică”, compusă din două documentare, „Concerte la Biserica Neagră” şi „Căutându-l pe Schwartz”. Acestea evocă istoria a două lumi muzicale diferite, cea a muzicii klezmer şi cea a muzicii clasice a saşilor din Transilvania, precum şi interferenţele acestor lumi cu mediul autohton. Pândiţi deci ivirea afişelor sau a altor reclame şi nu rataţi momentul rulării în cinematografe. Cu gândul că astfel de demersuri vor deveni rutină în cultura autohtonă contemporană, aşteptăm primele reacţii pe marginea filmului.

luni, 17 ianuarie 2011

INTERVIURI BONŢIDENE II - Conf. univ. dr.Edit Szegedi, partea I "Omul de cultură trebuie să rămână o prezenţă incomodă (nu neplăcută!) în societate"

Seria de interviuri bonţidene continuă să aducă în prim-plan noi truditori într-ale culturii. Luna aceasta am avut privilegiul de a discuta cu dna. Edit Szegedi, conf. univ. la Facultatea de Studii Europene din Cluj, simpatizantă şi promotoare a crezului bonţidean. În această săptămână publicăm prima parte a interviului urmând ca săptămâna viitoare să oferim şi continuarea. Lectură plăcută!
Rep.: Cum e să fii sas în România anului 2011?
Edit Szegedi: Ascultând o piesă căntată în gaelic (Runrig, Alba), adică într-o limbă mai veche decât cele de „circulaţie internaţională” de azi, dar aproape moartă, nu pot să răspund decât printr-o analogie paleozoologică: mă simt ca un coelacanth, peştele-fosilă, supravieţuitorul erei dinozaurilor. Sunt însă un coelacanth mai mutant, având în vedere amestecul genetic din care provin. Linia paternă este cea săsească (în ciuda numelui), cea maternă este secuiască, cu ceva contribuţie evreiască. Mai am ceva rude cu origini rome si rude foarte îndepărtate în Muntenia. Şi pentru a mai înţelege vitalitatea coelacanthului Szegedi trebuie să subliniez faptul că, deşi nu m-am născut la Braşov (sunt născută în Mecca cardiacilor, adică la Covasna), sunt marcată profund de acest oraş fabulos (în ciuda crizei prin care trece poate mai drastic decât Clujul), considerat de Valeriu Bologa prin anii 1920 oraşul cel mai ardelean.

duminică, 16 ianuarie 2011

Bistriţa bate criza - de Bogdan Butiulcă


Criza economică, această Pandoră desprinsă din Hadesul Manhattanului, ce şi-a odihnit oasele şi pe la palatul Victoria, a băgat sensibilul popor român în toţi sperieţii. Cu toate acestea, nu românul frate cu inventica a reuşit să găsească soluţii; soluţiile au apărut de unde nu se aştepta nimeni. Aşadar, cititorul curios poate face o plimbare prin piaţa aşa zisă a ruşilor din Bistriţa pentru a cumpăra câteva produse ingenioase, atât de necesare momentelor de restrişte în care ne ducem zilele, provenite de la est şi nord-est de Prut, respectiv Nistru.
Frigiderul-breloc de chei sau varianta de lux, pentru ocazii speciale, frigiderul-broşă.
Amortizor sonor cu baterii pentru borborismele stomacale (popularul ghiorăit), pentru a nu ne demasca penibil în public.
Pulovere cu burtă falsă din silicon pentru reuniuni cu rudele, care să provoace indignare prin prosperitatea aparentă afişată.

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Bistriţa, un oraş asediat


Stimate domnule preşedinte, al redacţiei, vă mulţumesc că existaţi şi că aduceţi atât de multă bucurie în casele şi în sufletele românilor, de aici şi de pretutindeni. Mai ales că aşa de năpăstuiţi suntem şi cei de aici, şi cei de pretutindeni, că ne-am născut un popor fără noroc, fără bucurii, la mila popoarelor care doar au vrut să ne cucerească şi să îşi bată joc de frumuseţile noastre nepieritoare şi de sufletul nemuritor al românilor. Dar să revenim la subiectul scrisorii mele, către dumneavoastră domnule director-şef, şi va mulţumesc din nou că aţi fost ales în această poziţie de mare putere şi influenţă, că doar dumneavoastră şi harul ce-l aveţi mai puteţi schimba ceva în această ţară năpăstuită, la dumneavoastră se uită pruncul din leagăn, la dumneavoastră se uită tânărul înscris la masterate. Dar să revenim, cum spuneam, de fapt vă rugam să aplecaţi urechea la nenorocirea unei mame cu frica lui Dumnezeu din micul orăşel Bistriţa, din această perlă neşlefuită a provinciei. Mă consider o mamă normală, o mamă care încearcă să fie un cetăţean model în aceste vremuri de restrişte naţională, de debusolare şi mare mare necaz, şi care doreşte ca oraşul său să se bucure de un mare prestigiu între oraşele vecine şi în toate lumea. Dar oraşul Bistriţa, la fel ca şi ţara în care trăim, la fel ca şi lumea largă, se vede ameninţat de pericole ce pot dezorienta mersul bun al lucrurilor, pot deranja oamenii de bun simţ de la activităţile lor, pot umbri, viitorul, atât cât este el de negru, al copiilor noştri, singurii ce mai poartă stindardul speranţei.

Sărbătoritul zilei


De ziua naţională a poetului naţional, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni vrea să vă aducă la cunoştinţă o întâmplare petrecută acum şaptezeci de ani, tot pe data de 15 ianuarie. În lagărul german de la Görlitz avea loc prima audiţie absolută a lucrării Quatuor pour la fin de temps, compusă de prizonierul francez Olivier Messiaen. Pentru muzica secolului XX, muzica modernă, Messiaen este una dintre figurile de care nu se poate face abstracţie, a cărui sistem componistic novator a redimensionat practica muzicală a secolului trecut şi continuă şi astăzi să furnizeze repere în actul de creaţie. În 1940, Messiaen cade prizonier pe frontul de la Verdun, chiar dacă nu deservea decât serviciile medicale, şi închis în lagărul de la Görlitz.

vineri, 14 ianuarie 2011

Din scrisorile şi mesajele cititorilor



Oameni ai muncii ştiinţifice, culturale şi de alte feluri, înverşunaţi într-ale delectării bloggeristice şi iniţiaţi în tainele umorului din fragedă pruncie, ne-au trimis pe adresa redacţiei numeroase scrisori, mesaje, cărţi poştale, telegrame, colete poştale (cu diferite produse din care menţionăm spre exemplificare: un borcan cu castraveţi muraţi de la o profesoară de germană care a vrut să păstreze anonimatul; 2 litri de vin de la vecinu’ P. Szekely, fructe uscate, ciorapi de lână, un câine de la foştii locatari, etc.), ş. a., probabil cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sau, zic alţi membrii ai Comisiei pentru Primire de Scrisori, Mesaje, Cărţi Poştale, Telegrame, Colete Poştale ş. a., cu ocazia debutului unui nou an. Din acestea am selectat aleatoriu câteva mesaje şi fragmente pentru ca ai noştrii cititori de pretudindeni şi de la noi din ţară să-şi poată face o idee despre problemele care macină omenirea.
„Sunt Cornel Ceteraşu, zis Prokofiev cel Nou, freelancer de ceva vreme, un împătimit al metaforelor diafan acustice, de preferinţă mediate violonistic, şi al gudurării neosistematice pe lângă canonistica conjuncturală şi propun din start trasarea unei direcţii mai precise în acţiunile asociaţiei dvs. Sunt profund încântat şi marcat de activitatea asociaţiei dvs. şi de modul în care extensia ei virtuală îmi influenţează umila-mi existenţă. De asemenea ţin să vă mulţumesc pentru faptul că mi-aţi creat ambianţa necesară pentru a-mi pune în valoare abilităţile, sensibilităţile şi inclinaţiile artistice, precum şi vigoarea cu care mi-aţi susţinut programul cultural-artistic de sărbători „O casă, o colindă, şi de ce să nu recunoaştem: bani la arcuş!”. Totuşi, dat fiind că întotdeauna e binevenit şi puţin spirit critic, de pe poziţia de freelancer-şef al no man’ s land’ ului bonţidean, v-aş face câteva sugestii: Nu v-ar strica un plus de prestigiu şi niscaiva recunoaştere internaţională.

joi, 13 ianuarie 2011

Recomandare jazzofilă - Duke Ellington, Charlie Mingus, Max Roach - Money Jungle


Albumul săptămânii este unul ce s-ar putea încadra sub titulatura „all star”. Money Jungle este o realizare muzicală târzie a lui Duke Ellington, în care lasă la o parte big bandul şi demonstrează că este un muzician versatil care se poate adapta oricărui stil şi la oricare vârstă. Iar pentru asta nu e nimic mai potrivit decât să scrii un set de piese care să reflecte realitatea muzicală „la zi” şi să-l aduci la contrabas pe Charles Mingus şi la tobe pe Max Roach, recunoscuţi unanim ca pionieri ai stilului ce avea să detroneze tocmai epoca în care Ellington a fost „duce”: be – bopul. Rezultatul este unul remarcabil, iar asta nu se stie dacă din cauza conflictului dintre generaţii sau dimpotrivă, a consensului. Cert este că muzica este una vie, directă, în care cei trei nu fac nici un compromis de la a spune ceea ce vor să spună (şi pe deasupra pot fi auzite şi trei piese binecunoscute ale lui Ellington în variantă de trio).


Mai presus de naţionalism



István Deák - Mai presus de naţionalism. O istorie politică şi socială a corpului de ofiţeri habsburgici, 1848-1918, Ed. Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj, 2009.

Trecerea timpului a mai diluat din încrâncenarea cu care era abordată până mai ieri problema Imperiului Habsburgic văzut fie ca mare asupritor al popoarelor, fie ca model de toleranţă etnică şi confesională. Lectura acestei cărţi permite incursiunea degajată într-o lume din care au rămas doar legendele şi un aer de grandoare în arhitectură şi alte producte culturale. Călătoria alături de ofiţerimea austriacă, atât de pestriţă din punct de vedere etnic şi confesional mai îmblânzeşte din viziunile tari, indifrerent de unghiurile din care provin.
Autorul fixează încă din subtitlul lucrării decupajul temporar pe care îl operează, însă pe parcursul lucrării coboară adesea în timp pentru a putea explica şi nuanţa anumite aspecte ale istoriei monarhiei şi mai ales ale armatei. Cartea este structurată pe unsprezece capitole la care se adaugă o introducere şi un epilog operându-se astfel atât o ordonare a materialului în funcţie de problemele tratate cât şi o fragmentare a acestora. Astfel că anumite probleme nu sunt tratate doar într-un capitol, sau probleme apropiate constituie capitole aparte. În pofida lucidităţii şi a dorinţei de obiectivitate care caracterizează această lucrare, se poate observa, chiar şi fără citirea prefeţei, firul nostalgiei care transcende acest text. Lectura unor surse precum literatura sau memoriile despre armată şi viaţa în armata austriacă au reuşit să imprime discret ceva din aerul unui construct literar, în sensul atenţiei pentru detaliile de epocă. Epilogul apare ca un fatal deznodământ după o intrigă atent ţesută şi după un punct culminant ( Primul Război Mondial ) mult aşteptat. Tristeţea şi senzaţia de zădărnicie eclipsează entuziasmul general, care însoţea prezentările canonice ale finalului războiului şi prăbuşirea monarhiei.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Autonomie da, dar ce înseamnă? - Jan Manta


"Filiala Buzău a LOCB la cumpăna dintre ani"
sau
"Mult stimate domnule preşedinte al LOCB",
Pentru membrii filialei noastre, anul 2011 a fost smuls cu greu din braţele “tari ca fierul, iute ca oţelul” ale lui 2010.
Ei, buzoieni get-beget, cititori pasionaţi de presa locală în Parcul Crâng, restauratori consecvenţi de 20 de ani ai aceluiaşi monument istoric – Complexul Marghiloman –, fini analişti ai singurei politici a unicului şi perenului primar local, dar mai ales renumiţi ctitori de bloguri culturale s-au desprins anevoios de anul care le-a adus atâtea împliniri în plan spiritual, dar şi oportunităţi virtuale de realizare profesională.

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Sonata instrumentală în Baroc şi în Clasicism


Cunoscând setea de cunoaştere a cititorilor noştri, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni, fără a mai înfiinţa o nouă comisie specială şi fără a mai numi alţi preşedinţi, vă propune începând cu data de astăzi, o serie de note informative referitoare la câteva dintre aspectele fuindamentale ale istoriei şi teoriei muzicale. Pentru început, succinte informaţii, sperăm binevenite, referitoare la geneza şi dezvoltarea genului de sonată.
Pentru disciplina formelor şi analizelor muzicale, care are ca principal obiect de studiu modalităţile de construcţie a unei lucrări muzicale, regulile după care sunt îmbinate „cărămizile” unui edificiu sonor, termenul de sonată cunoaşte două accepţiuni. Prima dintre ele este aceea care consideră sonata un gen muzical, prin gen trebuind să înţelegem aici un criteriu de clasificare ce ţine cont în primul rând de caracteristicile generale ale lucrărilor, fără a intra în detaliile de construcţie.

marți, 4 ianuarie 2011

Recomandare jazzofilă - Don Cherry - Complete Communion


Săptămâna asta avem ceva mai greu de digerat, poate mai potrivit pentru cei cu stomacurile călite cu free sau alte muzici experimentale. Don Cherry şi al său Complete Communion este o mostră dintre cele mai reuşite de free jazz în perioada de început a stilului, când melodia nu este ostracizată (ca în abordările ulterioare ale europenilor, care, legitimându-se cumva firesc de la muzica cultă, au transformat free jazzul într-un atonalism destul de anost), ci mai degrabă revigorată şi reinventată prin turnúri ingenioase şi contururi unghiulare. Temele sunt percutante, iar interpretarea lor nu e lipsită de umor.

Ion D. Sîrbu - Povestea vorbei - de Mihaela Nicolae




Pentru a defini criza literaturii, al cărei destin este împărtăşit şi de celelalte arte, Roland Barthes găseşte formula „Utopia limbajului”, demers important în analiza diacronică a discursului utopic. Desigur, Barthes se referă la întreg continentul ficţional, în care se regăseşte, cu legile ei proprii, şi conservatoarea insulă a scriiturii de tip utopic. Un „tragic al scriiturii” îl pândeşte, în modernitate, pe scriitorul care, dorind să experimenteze conţinuturi noi, se loveşte de bariere lingvistice insurmontabile, de un limbaj moştenit dintr-o altă Istorie, de care nu se poate dezice decât renunţând la literatură. Impasul scriiturii, spune Barthes, este impasul societăţii înseşi. Scriitura „Multiplicarea scriiturilor instituie o Literatură nouă în măsura în care aceasta nu-şi inventează limbajul decât pentru a fi un proiect: Literatura devine Utopia limbajului.”
1
Limbajul utopiei negre ia, la Ion D. Sîrbu, ca şi la Bulgakov sau Orwell, forma unei proze concentrate, expresive, în care candoarea se întâlneşte, adeseori, cu grotescul în manieră histrionică. Constatarea lui Barthes rămâne valabilă şi în cazul lui Ion D. Sîrbu: limbajul pare să absoarbă întreaga identitate literară a unei opere. Utilizarea în sine a limbajului presupune exercitarea unei puteri irepresibile. Regăsim ideea la Michel Foucault, în cartea Ordinea discursului: „discursul – psihanaliza ne-a arătat-o – nu este doar ceea ce se manifestă (sau ascunde) dorinţa; el este de asemenea obiectul dorinţei; şi pentru că discursul – despre aceasta istoria ne învaţă mereu – nu este doar cel ce traduce luptele şi sistemele de dominaţie, ci este acel ceva pentru care şi prin care se duce lupta: este chiar puterea care trebuie cucerită.”2

luni, 3 ianuarie 2011

Bonţida on my mind


Încet încet aerul festiv dispare. Mundanul ia locul sărbătorescului. Fiii de suflet ai Bonţidei se întorc la sânul mamei adoptive, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă în care s-au aflat în ţinuturile de baştină. Revenirea pe mirificile plaiuri scăldate de apele Someşului trezeşte inevitabil emoţii adânci, nostalgia paradisului regăsit şi un inefabil sentiment al împlinirii sufleteşti. Pentru ca reinserţia în mediul bonţidean să se petreacă cât mai lin şi firesc, şi pentru a nu cădea pradă exacerbării sentimentaliste, propunem fiilor Bonţidei spre ascultare câteva şlagăre din repertoriul internaţional cu o profundă legătură cu ceea ce ne uneşte pe noi toţi, Bonţida: Bonţida on my mind, Sweet home Bonţida, Don’t cry for me Bonţida şi nu mai puţin celebra If you’re going to Bonţida. (Suntem siguri că o cercetare etnomuzicologică şi etnografică serioasă şi competentă pe teritoriul satului nostru drag va dovedi că artiştii ale căror cântece le-am menţionat mai sus s-au inspirat în creaţiile lor din cântecele cătanelor şi conchistadorilor bonţideni, care fredonau aceste refrene pe drumul de întoarcere din Lumea Nouă, la bordul caravelei Santa Maria. Secolele XV – XVII au consacrat cântecul Bonţida on my mind în mediul marinăresc european, cunoscut şi sub numele de Cântecul bravului explorator bonţidean, cunoscută fiind încă din cele mai vechi timpuri vocaţia universalistă şi dorinţa de cunoaştere a alterităţii specifică lumii bonţidene).

duminică, 2 ianuarie 2011

CODUL LUI JAN VI - Nu trageţi în muze! - de Jan Manta


Pe strada Coloniilor majoritatea muzelor, deşi nu avea origini sănătoase, se cuminţise. Cel puţin, aşa le-am găsit noi pe ele. Împărtăşeau ideologia vremurilor şi a spaţiului lor de manifestare. Se îngrijeau, alături de clienţii lor temporari, ca totul să fie conform liniei trasate şi a planului cincinal. Atunci când nu te inspirau materialist-dialectic, muzele te îmboldeau la mici ghiduşii. O rimă forţată, un pamfleţel pentru mângâierea orgoliului de oponent al regimului, bancuri despre unicii eroi în viaţă erau câteva manifestări subversive de inspiraţie malefică.
Poate că unii semeni de-ai noştri s-au bucurat de serviciul concomitent al mai multor muze. Unele aveau aer cosmopolit, altele erau ultra nationaliste, sau, cele de duzină, prea- îndrăgostite de binele tuturor. Acestea din urmă erau muzele clientelare şi erau la mare căutare. Ce zbucium creator izbucnea când se ciocneau muze cu orientări diferite, pe câmpul de luptă al inspiraţiei artistice pus la dispoziţie de abonatul la faima literară!

Comentarii

Translate this blog