joi, 30 decembrie 2010

Apropos ?! - Corespondenţă basarabeană I, de Ion Bragă



E 16 şi 10 minute. Viorel nu apare. Îl sun pe Alexei. –HAI BĂĂ!!! – Amu sântem pe drum! Îmi aprind o ţigară. Trec două tramvaie într-un interval de 15 minute. Caut cu privirea pleata de playboy a lui viorel. N-o zĂresc. Hurry up, you bloody bastard! Răspund: vine el doar că Alice cu săruturile-i , îl încetineşte. Apar într-un final. Îl salut pe Liosha şi ne urcăm în tramvai. Fără bilet. Le zic că sunt din Bacău în caz că vin “shărpii”(termen folosit de Nea Vasile pentru controlori). A mai mers treaba asta…acum 5 ani. Ei se pupă, eu vorbesc cu Ion. Îmi spune că abia asteaptă să se care din ţară. Îl înţeleg, ştiu senzaţia, da’ nu-i mai împărtăşesc entuziasmul. Bus-ul plin cu generaţii noi de studenţi basarabeni cărora nicicum nu li se dă româna corectă. Toţi fac dezacorduri ‘a la Şard. Fete tinere, pline de speranţă. Sâni voluptuoşi de puştoaică rebelă. O vioară. UUUUUUUUUUUU !!!! – conservator ? – da. Frumos aşa. Nu am mai întâlnit conservatorişti pe Cluj-Chişinău. Îmi atrage atenţia o fată mai funky cu o faţă mirositor de frumoasă.

marți, 21 decembrie 2010

Din teritoriu - Comunicat în urma şedinţei de la Buzău, de Jan Manta


Evenimente petrecute săptămâna trecută la Buzău , m-au determinat să aduc câteva propuneri de îmbunatăţire a activităţii filialei LOCB din zona pe care o coordonez. Din PROCESUL –VERBAL, încheiat în urma şedinţei de lucru a biroului de conducere din filiala noastră, spicuiesc următoarele :
1. » …joi , 16.12. 2010, ora 10.30, la sediul filialei din Fdt. Garlei , nr.10 , a avut loc un protest spontan intitulat sugestiv – Consiliul director mai încăpător - ».
2. « …o mare parte a buzoienilor sunt exasperaţi (termenul a fost utilizat după dezbateri, urmate de vot secret) de banalizarea, clişeizarea şi, mai rău, plagierea urărilor de sărbători. Ele nu ne mai aduc emoţia, bucuria, încântarea, căldura cu care eram obisnuiţi anii trecuţi « .
Ca urmare a celor constatate, vă propunem următoarele :

luni, 20 decembrie 2010

INTERVIURI BONŢIDENE I - Prof. univ. Doru Radosav, partea a II-a "Nu poţi să cultivi iubirea de patrie şi să urăşti pe celălalt!"

Vă prezentăm continuarea interviului cu dl. profesor Doru Radosav, cu promisiunea că seria de interviuri bonţidene va continua să aducă în faţa cititorilor oameni valoroşi pentru cultura contemporană. Lectură plăcută.
Rep – În contextul viziunii postmoderne care relativizează totul, în care orice text e literatură, orice sunet e muzică, ce importanţă mai are stabilirea unor ierarhii şi cultivarea gustului estetic?
Doru Radosav – Părerea mea, acceptând tezele postmoderne şi ale deconstructivismului, este că criteriul estetic sau rigorile estetice rămân valide, dar ele ţin mult de creativitatea nenormativă sau nenormatoare a omului de cultură. Frumuseţea unei lucrări se construieşte într-un raport interpersonal cu opera, cu lucrarea, cu cartea, cu pictura cu muzica, etc. E o problemă de maximă subiectivitate. În cazul gustului, este un gust public în primul rând, e o problemă de numitor comun, de confruntare şi de omologare. Dar el nu vine dinspre o constrângere normatoare sau normativă a creatorului. Ei se aruncă pe piaţă şi vedem cine rezistă într-o confruntare a frumuseţilor creatoare, după care se decantează gustul public, gustul comun etc. Nu cred că în formarea gustului public, gustul estetic este strict normativ. Gustul public se construieşte din confruntări, din ceea ce preia comunitatea, din ceea ce filtrează colectivitatea. Admiţând faptul că un om de cultură are rolul de a forma şi educa, de a forma, el vine cu normele bunului-simţ cultural, intelectual, pe care le presupune o societate a frumosului, a adevărului, a decenţei, a onestităţii, folosind cuvinte mari. El normează prin propriile exemple, prin propria operă, care sunt rezultatul unor acumulări în planul lecturii, a şcolii, a formării, a educaţiei etc. Nu trebuie să ieşim, totuşi, din acest proces de producere a valorilor, care înseamnă şcoala, lectura, cartea, comportamentele, educaţia până la urmă.
Rep.- Revenind la specializarea dumneavoastră, care consideraţi că este rolul şi locul scrisului istoric, al istoriografiei, în societatea şi cultura contemporană?

CODUL LUI JAN BZ V cu o scrisoare introductivă


Bună ziua, multe scuze pentru întârziere!
Treburile administrative ale filialei Bz nu mi-au dat răgazul necesar îndeplinirii atribuţiunilor pur intelectuale, manifestate în cazul meu, prin scris, citit şi meditat.
Despre concitadinii mei, aceşti nordici ai ţinutului Valah, în perioada sărbătorilor de iarnă:
Ei sunt oameni, cum să spun eu ca să înţelegeţi mai bine, ca un fel de « faini ». Ei merg la serviciu, atunci cand îl au. Ei se ocupă şi cu agricultura. Ei sunt mulţumiţi cu modul lor de viaţă. Ei se mai şi distrează, când au timp liber. Ei sunt ascultători.Ei sunt patrioţi. Ei merg duminica la biserică şi sâmbăta la stadion. Ei îşi păstrează nealterat tradiţia moştenită de la înaintaşi. Ei cântă colinde în perioada sărbătorilor de iarnă. Ei se uită la televizor.

vineri, 17 decembrie 2010

O istorie la mai multe mâini III - de Ioana Manta Cosma


"Sustragerea lui Adam" de Cristi Ferjel, http://cristiferkelart.blogspot.de/
Toată ziua la lucru am stat ca pe ace. Eu fusesem deja la tovarăşu`, la birou, i-am dat informaţiile, semnate de mine în persoană. M-a aşezat în fotoliu de piele. Mă simţeam ca o felină care adulmecă. M-a servit cu ţigări. N-am ştiut ce să fac la început: o fi bine să iau, n-o fi? Până la urmă am tras o ţigară din pachet. Şeful mi-a întins hotărât bricheta şi mi-a aprins ţigara, ca unuia mai mare în grad ca el. Asta mi-a dat curaj. Am simţit că am intrat în lumea lor. M-am văzut deja promovat, cu apartamentul renovat, cu maşină, cu amantă. Pe asta cu amanta nu trebuia să o scriu, o suspectez pe nevastă-mea că mai trage cu ochiul prin hârtiile mele. Dar ce să-i faci, fiecare trage cu ochiul la fiecare. Numai cei aleşi mai trag şi pe trăgaci. Eu am descoperit un nou trăgaci, stiloul şi semnătura mea pusă pe informaţii valoroase. Am ajuns, de fapt, un tip valoros. Păi, ce s-ar face partidul fără mine?

joi, 16 decembrie 2010

Despre incursiuni în estul sălbatic - de Smaranda Constantinescu


În calitate de reprezentant al Departamentului de Turism şi Dor de Ducă din cadrul LOCB mă simt datoare să vă dezvălui cateva din secretele necesare unei călătorii reuşite(fie ea iniţiatică sau nu).
Dorul de ducă şi cheful de schimbare mă va duce zilele viitoare spre meleagurile natale, unde voi poposi pană la descoperirea unei noi idei năstruşnice !
Am considerat propice ( văzand fulgii matinali ce incercau să cureţe orasul de frunzele muribunde şi de masinile îmbibate in sirop de noroi) să încep încă de la prima oră pregătirile! Însă lipirea cutiilor de carton (recuzită obligatorie !) nu m-a încantat prea tare şi, observând că sporul nu-mi prea dă târcoale, am decis să mă înfig direct în dulăpiorul cu condimente, în speranţa că jucăuşii ardei iuţi, rătăciţi printre borcănele « oseriene » (atât de umilite de soţul meu viitor..) îmi vor fi de folos ! A funcţionat : prima cutie cu eticheta pusă m-a impulsionat să-mi imbrac căniţele în litere de ziar. Şi-au acceptat cu uşurinţă soarta !

miercuri, 15 decembrie 2010

INTERVIURI BONŢIDENE I - Prof. univ. Doru Radosav , Partea I "Omul de cultură ţine umanitatea în viaţă"



Săptămâna aceasta inaugurăm seria de interviuri bonţidene avându-l ca invitat pe dl. profesor Doru Radosav, director al Bibliotecii Universitare "Lucian Blaga" şi al Centrului Raţiu pentru Democraţie. Plăcut surprins de activitatea Ligii Oamenilor de Cultură Bonţideni şi de mesajul pe care aceasta îl poartă, domnul profesor a acceptat cu bucurie să stea de vorbă cu reporterii Ligii.
În această săptămână redăm prima parte a interviului, urmând ca săptămâna viitoare să publicăm continuarea.

Rep. - Ce reprezintă în viziunea dumneavoastră, un om de cultură şi cum trebuie să se raporteze la societatea în care trăieşte?
Doru Radosav - Ideea de om de cultură ţine de instruire, de acumulare de cunoaştere, dar ţine, în fond, şi de atitudini, de comportamente în plan social sau în comunitate. Eu nu cred că un om de cultură poate trăi izolat. Sigur, nu pledez neapărat pentru un misionarism al omului de cultură, aşa cum se tot vorbeşte, şi se clamează de câteva sute de ani, dar omul de cultură, prin atitudinile lui, cu predilecţie umanistul, profesorul, dascălul, cum spunea Charles Peguy, "ţine umanitatea în viaţă" în sensul că el nu face cumul interesat în atribuţiile lui, ci doar o investire sută la sută în ceea ce înseamnă formarea conştiinţelor, cultivarea valorilor umane, în primul rând. Dar pe de altă parte, omul de cultură nu poate să intre, să se asocieze unei retorici ultradidacticiste, "trebuie să facem!" sau să fie cel care le judecă şi le ştie pe toate. Instalarea lui în spaţiul public este una blândă, una organică, cu o prezenţă discretă, până la urmă.

Ce este şi ce nu este jazz, sau despre avataruri şi terminologie


Dacă funcţia principală a limbajului nu rezidă în comunicare, ci ea reprezintă mai degrabă rodul unui proces de cunoaştere (Cesare Brandi), putem spune atunci că poartă un nume doar lucrurile pe care le cunoaştem. Denumirea implică automat cunoaşterea sensului, conceptului lucrului denumit. Dar această cunoaştere nu este întotdeauna univocă: unui semnificant îi poate corespunde un semnificat ce defineşte o arie mai largă de concepte, în care coexistă nuanţe diferite. Muzica, dat fiind faptul că este o disciplină şi nu o ştiinţă, nu cunoaşte rigurozitatea termenilor, noţiunile cu care operează ea nu sunt rezultatul unor formalizări, a unor teoreme sau demonstraţii. Acest fapt face ca termenii muzicali să fie de cele mai multe ori echivoci, imprecişi, ceea ce determină şi o folosire arbitrară a lor. Exemplele de acest fel sunt multe, dar să ne oprim doar asupra termenului jazz şi asupra muzicilor pe care acesta le desemnează.

luni, 13 decembrie 2010

Recomandare jazzofilă - Esbjörn Svensson Trio, From Gagarin’s Point of wiew


Pentru a nu fi acuzaţi de gurile rele că suntem discreţionari şi intoleranţi, promovând doar albumele saxofoniştilor, şeful propagandei jazzistice vă propune pentru săptămâna aceasta albumul celor de la Esbjörn Svensson Trio, From Gagarin’s Point of wiew. E.S.T. este genul de formaţie care place atât iubitorului de jazz cât şi celui cu o experienţă minimă în domeniu. Punctele forte ale trio-ului? Tehnica extraordinară a componenţilor, inventivitate, dispoziţia spre experiment şi revalorizarea muzicii clasice sau a celei pop potrivit canoanelor jazzului. Punctele slabe? Unul singur: Esbjörn Svensson, liderul formaţiei, a murit acum câţiva ani, ceea ce a dus şi la desfiinţarea trioului.
Download:

duminică, 12 decembrie 2010

Termopanizaţi în Europa - de Valentin Trifescu


Suferim, de secole, de pe urma blestemului formei fără fond. Trăim cu aceeaşi intensitate toate frustrările şi toate entuziasmele noastre. Suntem gata, în orice moment, să ne descotorosim de întreaga noastră istorie „marginală” şi să luăm o alta, de împrumut, care ne face să credem că suntem în pas cu lumea. O etapă identitară de genul acesta traversează România perioadei postcomuniste. Suntem în pragul unei performanţe care ar face până şi vandalii invidioşi. Ce nu s-a distrus de secole, şi a mai scăpat de sub tăvălugul sistematizării „ştiinţifice” a comunismului, suntem pregătiţi să aruncăm la gunoi, cât mai repede.
Oraşele noastre sunt de nerecunoscut de la o zi la alta. Ba o uşă, ba o cercevea de geam din vechile case sunt înlocuite cu câte un termopan. Totul se face haotic si fără respectul faţă de vecinătăţi. Întregul univers al detaliilor de tâmplăriei sau de feronerie, care dă personalitate străzilor, va dispărea foarte repede, pentru totdeauna. Şi toate acestea pentru o ramă de geam monotonă, de cele mai multe ori supărător de albă. Poate în acest mod îşi etalează românul aderarea sa la standardele civilizate de viaţă ale Occidentului...

vineri, 10 decembrie 2010

O istorie la mai multe mâini II - de Ioana Manta Cosma


"Coroana de peşti" de Cristian Olimpiu Orza, http://cristianorza.blogspot.de/
După câteva ore hărţuite de gânduri negre
Oare scenariul pe care l-am trăit de atâtea ori în coşmarurile mele o să devină realitate? Bine s-a spus să viaţa în totalitarism are ceva ficţional. Nu mai ştiu să disting, poate nici nu e nimic atât de diferit între realitate şi ficţiune. De câte ori nu am umplut golul realităţii cu ficţiuni cochet aranjate pentru bal mascat? De câte ori nu mi-am continuat visele nopţii de-a lungul zilei, preferându-le realităţii diurne? De câte ori am mers pe stradă sau am aşteptat autobuzul citind, înlocuind aşteptarea plicticoasă cu o altă lume victorioasă? E timpul să îmi pun şi acum în aplicare strategiile de apărare împotriva invadatorilor. Pârjolesc şi sec orice gânduri şi griji ce mi-ar putea ieşi în cale. „Pârjolesc şi sec”... şi cuvintele se revoltă împotriva mea, nu mă mai lasă să îmi prelungesc nervurile prin ele. Ah, încrengătura fiinţei mele, reţeaua mea interioară, cuvintele scrise ca nişte extremităţi care mi-au îngheţat de frig. Gata cu lamentaţiile! Soţul meu nu a venit încă acasă, iar eu încerc să ma îmbăt cu cuvinte. Nu de alte, dar după un pahar de vin cred că m-aş duce direct la secţia de poliţie să-mi denunţ Conducătorul.

“Ziua Porţilor uitate deschise” - Epistolă neoficială



Dragii mei,
La sediul filialei Buzău a LOCB s-a primit, pe surse, o informaţie conform căreia veţi pleca în vizite de lucru prin ţară.
Bineînţeles, ne bucurăm şi vă aşteptăm şi pe la noi .Ne vom mobiliza exemplar. Dorim să organizăm o seară multiculturală şi pentru acest lucru vă cerem sprijinul. În sediul filialei vom amenaja de sărbatori “Ziua Porţilor uitate deschise” când sperăm sa fim vizitaţi atât de buzoieni cât şi de nebuzoieni. Oaspeţii vor participa la un program artistic susţinut chiar de ei şi vor degusta produsele aduse de acasă. Avem însă, o problemă pe care vă rugăm să o rezolvam îimpreună. Pentru ca ospitalitatea buzoiană excesivă , mai ales în timpul campaniilor, ne-a determinat la o risipă, fără precedent, a rezervelor strategice de alcool ardelenesc
va trebui să apelăm la importul acestui lichid căutat.

joi, 9 decembrie 2010

"Hai să-ţi arăt despre lemn" I - Descătuşare (Ion Bragă, însemnări din Şard)


Nervos , nerăbdător tot într-o fugă de la birou cu cafeaua în mână. să nu se verse. nu mai am monede. monedele sau cum li se spune pe aici "fise"; fie ele de 10 bani sau 50 de bani, sunt la mare căutare...adică...sunt oameni în stare să îţi poarte pică toată ziua, dacă zici că nu ai fise. oameni care ştiu una şi bună. " băh! eu muncesc ." pentru ei munca se măsoară cu muşchii, brandul face legea. Gheorghe Serdean zis Guţă , un personaj colorat şi la propriu şi la figurat...zâmbeşte măgulitor şi aşteaptă un periaj matinal, verbal : " neaţa bună , cel mai bun muncitor din curte!" zâmbeşte discret ...apreciindu-mi spusele. de unul am scăpat, îmi spun. nu cere fise azi sau chiar dacă cere îi spun că nu am şi efectul nu va fi atât de devastator, şi va fi încântat de circular. este responsabil de acel utilaj şi îl îngrijeşte cum se cuvine. îmi iau cafeaua şi alerg aproape cu riscul de a o vărsa din pahar. e o cafea bunicică. are gust de cafea , surprinzător pentru un agregat (termen folosit în fosta u.r.s.s. şi ulterior în c.s.i. pentru a desemna un aparat electronic...fie el şi de proastă calitate), care de ceva vreme nu îşi mai face datoria motiv pentru care încasează zilnic câteva picioare şi câţiva pumni, gesturi motivate prin afirmaţii de genu': "am avut şi io 2 fise şi le-o mâncat ! da cafeaua ????" se uită la mine acuzator , parcă, şi îmi zic în sinea mea ... "dacă ar avea un bici...e pe mine ...". tac şi-i spun din priviri că nu ştiu ce să fac.

miercuri, 8 decembrie 2010

Din bibliografia obligatorie a Ligii - Nicolae E. Bolea


Ştefan Lemny,
CANTEMIREŞTII, Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea.
Ed. Polirom, Iaşi, 2010.
Reprezentantul filialei judeţene Alba, a Ligii Oamenilor de cultură Bonţideni, adică subsemnatul, recomand spre lectură tuturor bonţidenilor, dar şi celor care încă mai sunt seduşi de lectură, cartea lui Ştefan Lemny, CANTEMIREŞTII, Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea. În spiritul ”Ligii”, vă propun să pornim în această lectură în ritmuri de tambură cu o scurtă audiţie muzicală: http://www.youtube.com/watch?v=0RKVk4-H-PA&feature=related.
Cu o prefaţă semnată de Emmanuel Le Roy Ladurie, lucrarea lui Ştefan Lemny urmăreşte destinul a doi actori ai Europei secolului al XVIII-lea: Dimitrie Cantemir şi fiul său Antioh, asumaţi de panteonul cultural românesc, respectiv cel rusesc. Autorul prezintă biografia celor două personaje, însă nu se opreşte doar aici ci supune atenţiei rolul pe care cei doi l-au avut într-o societate marcată de tradiţia bizantină, cultura otomană şi luminile europene.

Dizidenţa buzoiană - Codul lui Jan BZ IV


Bună ziua!
Vă rog să treceţi prin filtrul critic al redacţiei acest articol şi să faceţi modificări, corecturi, adăugiri considerate necesare unei bune înţelegeri a textului. Oricum e plagiat după un cod doar de mine ştiut.
Vă mai aduc la cunoştinţă că la Buzău se munceşte. Membrii filialei, sub conducerea mea destoinică, au început o muncă de cercetare transdisciplinară pentru a identifica rolul pe care l-au avut buzoienii în realizarea statului unitar, multicultural şi supratolerant în care ne desfăşuram activitatea, atunci cand ne-o desfasuram.
Pentru a vă domoli curiozitatea, poate puţin invidioasă, pe care v-am stârnit-o, vă divulgăm câteva dintre coordonatele care au declanşat râvna noastră. Vom folosi metoda "prin descoperire" combinată cu metoda"brainstorming", apreciate, utilizate şi de Socrate, un filozof iubit la Buzău.
Aşadar,

marți, 7 decembrie 2010

Care tradiţie?


În festiva lună decembrie, fie că vrem fie că nu vrem, fie că ne place sau nu ne place, toată lumea cântă colinde. Începând cu Fuego şi până la lelea din vârful dealului, colinda se află pe buzele tuturor. De ce? Păi cum de ce? Pentru că aşa e tradiţia. Care tradiţie?
În societatea contemporană, fenomenul colindatului e o formă fără fond, o activitate menţinută artificial în viaţă, conectată la aparate, al căror principal scop este unul economic; sunt resuscitate acum sensibilităţi religioase şi nostalgii ale unei societăţi în mare parte urbanizată abia de două trei generaţii. Odată cu modernitatea a venit şi moartea colindei, dar asta nu înseamnă că modernitatea trebuie blamată, ci mai degrabă trebuie evaluată lucid întrebarea recentă „ce se pierde atunci când se câştigă ceva?” (H. R. Patapievici) şi consecinţele ei. Cu siguranţă societatea tradiţională se pierde, iar cosmetizarea, folclorizarea şi decontextualizarea faptelor de folclor reprezintă cu siguranţă cea mai păguboasă alternativă.
Una dintre principalele confuzii care însoţeşte colinda este asimilarea ei unui alt gen muzical, specific tot sărbătorilor de iarnă, şi anume cântecul de stea. Spre deosebire însă de colind, cântecul de stea nu este o creaţie ţărănească, ci are o provenienţă semi – cultă; aceste cântece au fost compuse de preoţi sau de dascăli cu scopul de a înlocui colindele ţărăneşti al căror text nu era de factură creştină de cele mai multe ori. Astfel, cântece de genul „O, ce veste minunată”, „Sus la poarta raiului”, „Moş Crăciun” etc sunt impropriu numite colinde. Colindele în adevăratul sens al cuvântului sunt o prezenţă insesizabilă pe canalele media.

Recomandare jazzofilă: Charles Lloyd „Forest Flower”


Pentru săptămâna în curs Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni vă sfătuieşte să ascultaţi albumul lui Charles Lloyd „Forest Flower”. Înregistrat live în anul 1966 la festivalul de jazz de la Monterey, acest disc a reprezentat un punct de reper atât în cariera lui Lloyd cât şi pentru jazzul deceniului şapte. Din componenţa cvartetului mai fac parte Keith Jarrett, Cecil McBee şi Jack DeJohnette, la vremea aceea încă tineri, acest disc reprezentând pentru ei un punct decisiv al evoluţiei lor (peste trei ani Jarrett şi DeJohnette sunt cooptaţi de Miles Davis pentru al său „Bitches Brew”).
Pentru detalii:

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU INTERFERENŢE


Vă reamintim că în această perioadă se desfăşoară în Cluj, la Teatrul Maghiar, Festivalul Internaţional de Teatru Interferenţe, punând sub ochii publicului clujean o serie de spectacole de înaltă ţinută. Puteţi păşi cu încredere spre sălile de spectacole.
Programul festivalului:
Miercuri, 1 Decembrie
18.00 – Foaierul teatrului
Deschiderea expozitiei INTERFERENtE – 1990 – 2010. Douazeci de stagiuni la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj
20.00 – Sala Mare
ELEVATION – concert extraordinar de jazz (SUA)
DESCHIDEREA OFICIALA A FESTIVALULUI
Joi, 2 Decembrie

Vagabondaj şi Paranoia - Revoluţia Franceză, varianta video(Ioana Manta Cosma)


Reţeta recomandată pentru o seară cinematografică reuşită de acasă (vă rog, să fie fără seminţe) este „Danton”, bucătar-şef Waida. A se consuma, de preferinţă, înainte Gustave Le Bon - „Psihologia maselor” şi George Astaloş - „Robespierre”. Reluaţi traseul iniţiatic şi reveniţi la „Danton”. Daţi solzii de pe ochii laptopurilor, fixaţi reflectoarele asupra mecanismelor de manipulare a maselor, asupra concretizării utopiilor politice, deconstrucţiei mitului revoluţiei (franceze). Jocul actorilor este unul foarte bun, condiment esenţial pentru ca reţeta să reuşească.
P.S. Dictatura scuză mijloacele. Câtă egalitate, atâta ne-libertate. Dictatorul şi hamacul ghilotinat. Cine sapă groapa poporului, cade singur în ea.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

A SUPRAVEGHEA ŞI A CADORISI - de Ioana Manta Cosma


"Searching" de Raluca Iov http://ralucaiov.blogspot.de/ 
De când eram mică (e clar pentru cititori acum - cazul meu e psihanalizabil!), eram atenţionată de părinţi şi bunici, îngerii mei ocrotitori, să am grijă cum mă port în preajma sărbătorilor. Aceste sfaturi de precauţie îmi dădeau fiori pe şira spinării gândurilor mele: dacă făceam un pas greşit, Moşul vedea tot, consemna, ţinea minte. Erau consecinţe grave, cadourile mele diminuându-se substanţial. Aşadar, de câte ori acţionam contra canoanelor şi regulilor impuse de sus, Moşul nota şi mă sancţiona. Un fel de teamă de anii `80 punea stăpânire pe mine de la 1 decembrie până în dimineaţa de Crăciun, când verificam profitul cadourilor. Paranteză: scuzaţi cifra rotundă de 1 (decembrie), nu atac nimic din ce e Naţional, luaţi-o doar ca pe o lume de ficţiune.

PRECIZARE II



Presimţind viitoarea propunere de canonizare a Imensului poet adrian păunescu, Liga Oamenilor de Cultură Bonţideni ţine să vină cu o nouă precizare: aşa cum nu recomandăm şi nu recunoaştem eventuala canonizare a lui Mihai Eminescu, dezaprobăm folosirea excesivă a galbenului de Voroneţ în aureola păunesciană. De asemenea, considerăm nocivă pentru sănătatea cultural-mintală a poporului, bustificarea excesivă a Monumentalului. Cazuri, precum intenţia de dezvelire a unui bust la Alba-Iulia, cu ocazia Congresului Subtilităţii Româneşti, denotă prezenţa latentă a unor busturi-acnee gata să erupă pe chipul, şi aşa adeseori puber, al multor oraşe din România.

Dar din dar se face Rai – Corespondenţă flamandă II


Şi am ajuns iar în luna Decembrie, luna cadourilor în care toată lumea intră într-o febră a cumpărăturilor ademeniţi de vitrinele cât mai colorate şi îmbietoare, pline de oferte tentante.
Da...minunata lună a cadourilor, dar, altfel zis a darurilor, pentru că sărbătorim Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, expresia darului suprem oferit de Dumnezeu omenirii.
Dumnezeu se manifestă în relaţie cu noi în termenii darului absolut, orice mişcare dinspre Dumnezeu spre lumea întreagă sau spre fiecare dintre noi este o expresie curată a darului, necondiţionată. Darul exprimă cel mai bine raportarea lui Dumnezeu la omenire, însăşi existenţa fiecărui om este un act dumnezeiesc. Prin gestul darului omul îşi activează asemănarea cu Dumnezeu, darul fiind asociat cu zilele de sărbătoare, ce ţin în esenţă de relaţia noastră cu Dumnezeu. Darul este expresie a libertăţii noastre iar libertatea este trăsătura caracteristică a modului de existenţă dumnezeiesc. Dacă darul nu este liber nu mai este dar. Dacă este cauzat de vre-un interes atunci darul se transformă în preţ de cumpărare. Graniţa este foarte sensibilă mai ales că nu este una vizibilă ci lăuntrică. Numai prin dragoste şi preţuire darul produce bucurie adevarată pentru dăruitor şi pentru primitor. Gestul exterior nu este decât un mijloc ce transportă din sufletul nostru încărcătura pe care o punem în el; este gestul care poarta în sine dragoste.

Din teritoriu


Bună ziua!
De la filiala din Buzău a LOCB vă raportez că treburile merg bine.Sau, aproape bine.Cred că apar dispute pentru şefia filialei.Din această cauză, vă sugerez să faceţi o vizită în teritoriu şi să calmaţi spiritele.Eu nu doresc decât linişte în sediul filialei (dacă se poate şi funcţia de conducere).O zi bună!
Salutări doamnei,Jan Manta prof de rural

P S să ne anuntaţi când descindeţi la noi,ca să ne pregătim cum se cuvine şi,promitem că n-o să plecaţi cu mana goală,dacă alegerile se vor desfaşura corect şi eu voi câştiga.

miercuri, 1 decembrie 2010

INDIAN SUMMER - expoziţie de Carmen Orăşanu


Numele meu este Carmen Orășanu... Așa au vrut părinții mei...De curând am primit altul, care mă definește mai bine, așa cum amerindienii își schimbau numele pe parcursul vieții, în funcție de experiențele prin care treceau... Eu sunt acum Horse Wing.
M-am născut într-un oraș pitoresc, cu un farmec de-acum fanat...Brăila. Era prin toamna anului 1980...
Mai târziu am umblat pe la niște școli... Dar pe cine interesează asta?
Indian Summer este un proiect născut dintr-o experiență foarte frumoasă, poate cea mai frumoasă și mai inedită din câte am trăit până acum. Poate! Timp de două luni, toamna, am locuit, împreună cu prietenul meu și cu cățelușa noastră Blendi, într-un tipi, locuința vremelnică a amerindienilor, la herghelia din Călata, jud. Cluj www.camforhorse.com
A fost o perioadă de reculegere, de reevaluare a relației cu natura, cu animalele, cu oamenii, o perioadă în care am fost mult mai aproape de mine, am trăit totul mult mai personal... Mi-am dat seama ca "civilizația" a inventat atâtea lucruri inutile, care nu ne fac mai fericiți ci dimpotrivă, ne îndepărtează de natura noastra intrinsecă... Nu degeaba vedeți la un moment dat un "laptop on fire"! A fost momentul apropierii de aceste animale fantastice: caii care mi-au oferit emoții și experiențe unice.

SECURITATE, TERITORIU, POPULAŢIE


Michel Foucault, Securitate, Teritoriu, Populaţie, Ed. Ideea Design & Print, Cluj, 2009.


E dificil să prezinţi, să recenzezi o carte scrisă de Foucault când prezenţa sa în mediul intelectual este copleşitoare. S-a scris mult despre el, despre lucrările sale. Sunt la modă în spaţiul cultural-ştiinţific românesc - o anectotă spune că mai târziu sau mai devreme, în cadrul conversaţiilor, toţi umaniştii ajung la Foucault - deşi se pare că în occident e considerat „depăşit”. Suntem tot în urmă? Poate! Nu sunt eu în stare să cuantific decalajele, însă consider că majoritatea lucrărilor sale sunt încă necesare cititorului român, indiferent de specializarea sa. Reprezintă o etapă ce trebuie parcursă în maturizarea unui mediu cultural-ştiinţific.
Cartea de faţă reuneşte o serie de cursuri ţinute la Collège de France în anii 1977-1978, apărute în volum în 2004 la editura Seuil/Gallimard în Franţa, iar la noi în 2009 în cadrul Colecţiei Panopticon a editurii clujene Ideea. Pe parcursul celor 13 cursuri autorul pune sub lupă mecanismele puterii, a „bio-puterii” după cum a numit-o, demers ce se continuă într-un curs ulterior Naşterea biopoliticii (1979), apărut de asemenea în volum. Definind bioputerea ca modul în care, începând cu secolul al XVIII-lea, societăţile moderne apusene au reconsiderat faptul biologic esenţial că fiinţa umană constituie o specie umană, autorul începe prin analizarea mecanismelor disciplinare şi a dispozitivelor de securitate, oferind o serie de exemple în acest sens.

Comentarii

Translate this blog